Puiul de vultur
Am auzit o poveste despre un pui de vultur care din intamplare a ajuns sa creasca in gospodaria unui fermier alaturi de alti pui de gaina. Pentru ca nu avea cine sa-l invete sa zboare isi traia viata scomonind toata ziua pamantul si gunoaiele. Intr-o zi trecu pe acolo un drumet care vazu puiul de vultur in mijlocul gainilor si zise; "indiferent cum ai ajuns aici locul tau este pe cerul albastru", si luand micul pui i-l arunca in sus. In momentul in care sa vazu in pericol de-a cadea la pamant inmcepu sa dea cu disperare din aripi, ridicandu-se spre inaltimi.
Povestea vasului crapat
O femeie batrana din China avea doua vase mari, pe care le atarna de cele doua capete ale unui bat, si le cara pe dupa gat. Un vas era crapat, pe cand celalalt era perfect si tot timpul aducea întreaga cantitate de apa.
La sfârsitul lungului drum ce ducea de la izvor pana acasa, vasul crapat ajungea doar pe jumatate.
Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas si jumatate de apa. Bineînteles, vasul bun era mandru de realizarile sale.
Dar bietului vas crapat îi era atat de rusine cu imperfectiunea sa, si se simtea atat de rau ca nu putea face decat jumatate din munca pentru care fusese menit!
Dupa 2 ani de asa zisa nereusita, dupa cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii langa izvor: "Ma simt atat de rusinat, pentru ca aceasta crapatura face ca apa sa se scurga pe tot drumul pana acasa!"
Batrana a zambit:
"Ai observat ca pe partea ta a drumului sunt flori, insa pe cealalta nu?
Asta pentru ca am stiut defectul tau si am plantat seminte de flori pe partea ta a potecii, si, in fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori si decorez masa cu ele. Daca nu ai fi fost asa, n-ar mai exista aceste frumuseti care împrospateaza casa."
O femeie batrana din China avea doua vase mari, pe care le atarna de cele doua capete ale unui bat, si le cara pe dupa gat. Un vas era crapat, pe cand celalalt era perfect si tot timpul aducea întreaga cantitate de apa.
La sfârsitul lungului drum ce ducea de la izvor pana acasa, vasul crapat ajungea doar pe jumatate.
Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas si jumatate de apa. Bineînteles, vasul bun era mandru de realizarile sale.
Dar bietului vas crapat îi era atat de rusine cu imperfectiunea sa, si se simtea atat de rau ca nu putea face decat jumatate din munca pentru care fusese menit!
Dupa 2 ani de asa zisa nereusita, dupa cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii langa izvor: "Ma simt atat de rusinat, pentru ca aceasta crapatura face ca apa sa se scurga pe tot drumul pana acasa!"
Batrana a zambit:
"Ai observat ca pe partea ta a drumului sunt flori, insa pe cealalta nu?
Asta pentru ca am stiut defectul tau si am plantat seminte de flori pe partea ta a potecii, si, in fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori si decorez masa cu ele. Daca nu ai fi fost asa, n-ar mai exista aceste frumuseti care împrospateaza casa."
Orbul si ziaristul
Pe o strada din Paris statea un orb cu o palarie la picioare si o placuta de lemn pe care scria cu creta alba: “Va rog, ajutati-ma, sunt orb".
Un ziarist trecu si vazu foarte putini bani in palarie. Fara sa ceara voie, lua placuta, o intoarse pe dos, scrise altceva, o puse la picioarele orbului si pleca.
Spre seara ziaristul se intoarse pe acelasi drum, trecand din nou pe langa orbul care cersea. Acum palaria lui era plina de bancnote si monede.
Orbul recunoscu pasii ziaristului si il intreba daca el este cel care i-a rescris placuta si ce anume scrisese.
Ziaristul raspunse: "nimic care sa fie in neconcordanta cu anuntul dumitale, doar ca exprimat cu alte cuvinte” si surazand isi continua drumul
Orbul nu a aflat niciodata ce scrisese ziaristul, insa noul lui anunt spunea: “Astazi e primavara in Paris, si eu nu o pot vedea".
De multe ori cand lucrurile nu ne reusesc asa cum am dori, e o idee buna sa schimbam strategia!
Pe o strada din Paris statea un orb cu o palarie la picioare si o placuta de lemn pe care scria cu creta alba: “Va rog, ajutati-ma, sunt orb".
Un ziarist trecu si vazu foarte putini bani in palarie. Fara sa ceara voie, lua placuta, o intoarse pe dos, scrise altceva, o puse la picioarele orbului si pleca.
Spre seara ziaristul se intoarse pe acelasi drum, trecand din nou pe langa orbul care cersea. Acum palaria lui era plina de bancnote si monede.
Orbul recunoscu pasii ziaristului si il intreba daca el este cel care i-a rescris placuta si ce anume scrisese.
Ziaristul raspunse: "nimic care sa fie in neconcordanta cu anuntul dumitale, doar ca exprimat cu alte cuvinte” si surazand isi continua drumul
Orbul nu a aflat niciodata ce scrisese ziaristul, insa noul lui anunt spunea: “Astazi e primavara in Paris, si eu nu o pot vedea".
De multe ori cand lucrurile nu ne reusesc asa cum am dori, e o idee buna sa schimbam strategia!
REFLECŢII
Pentru a şti valoarea:
-unui semestru, întreabă un student care a pierdut examenul final;
-unei luni, întreabă o mamă care a născut prematur;
-unei săptămâni, întreabă editorul unei reviste săptămânale;
-unei ore, întreabă îndragostiţii care aşteaptă să se vadă;
-unui minut, întreabă persoana care a pierdut trenul, autobuzul sau avionul;
-unei secunde, întreabă pe cineva care a supravieţuit unui accident;
-unei miimi de secundă, întreabă atletul care a câştigat medalia de argint la Olimpiadă.
Timpul nu aşteaptă pe nimeni. Preţuieşte fiecare moment pe care-l ai.
O căruţă goală.
"Odată, demult, mă plimbam împreună cu tatăl meu cînd, la o cotitură, el se opri deodată. După o clipă de tăcere, mă întrebă:
- În afară de ciripitul păsărelelor, mai auzi şi altceva?
Îmi ascuţii auzul şi, după cîteva secunde, îi răspunsei:
- Aud zgomotul unei căruţe...
- Aşa este, spuse tatăl meu. Este o căruţă goală.
Îl întrebai: - Cum de ştii că este o căruţă goală, dacă încă nu o putem vedea?
Iar el îmi răspunse:
- E foarte uşor să ştii cînd o căruţă este goală, e din cauza zgomotului. Cu cît este mai goală, cu atît face mai mult zgomot.
Astăzi, adult fiind, cînd văd o persoană care vorbeşte prea mult, întrerupînd conversaţia celorlalţi, dovedindu-se inoportună, lăudîndu-se cu ceea ce posedă, simţindu-se atotputernică şi dispreţuindu-i pe cei din jurul ei, încă mi se pare că mai aud vocea tatălui meu, spunînd:
\"Cu cît este mai goală căruţa, cu atît mai mult zgomot face\"."
- În afară de ciripitul păsărelelor, mai auzi şi altceva?
Îmi ascuţii auzul şi, după cîteva secunde, îi răspunsei:
- Aud zgomotul unei căruţe...
- Aşa este, spuse tatăl meu. Este o căruţă goală.
Îl întrebai: - Cum de ştii că este o căruţă goală, dacă încă nu o putem vedea?
Iar el îmi răspunse:
- E foarte uşor să ştii cînd o căruţă este goală, e din cauza zgomotului. Cu cît este mai goală, cu atît face mai mult zgomot.
Astăzi, adult fiind, cînd văd o persoană care vorbeşte prea mult, întrerupînd conversaţia celorlalţi, dovedindu-se inoportună, lăudîndu-se cu ceea ce posedă, simţindu-se atotputernică şi dispreţuindu-i pe cei din jurul ei, încă mi se pare că mai aud vocea tatălui meu, spunînd:
\"Cu cît este mai goală căruţa, cu atît mai mult zgomot face\"."
Poveste cu biscuiti
O tinara statea si astepta avionul in sala de asteptare a unui aeroport mare.
Pentru cã trebuia sã astepte mult timp si-a cumparat o carte si un pachet de biscuiti.
Ca sa treaca timpul mai usor, s-a asezat in sala de asteptare VIP si a inceput sã citeasca.
Linga ea, pe scaunul alaturat erau biscuitii si pe urmatorul scaun era un domn care citea ziarul.
Cind a inceput pachetul si implicit primul biscuit, domnul de alaturi a luat si el unul. Ea s-a simtit indignata, dar n-a zis nimic si a continuat sa citeasca. In interiorul ei isi spunea: “Uite ce fel de persoana e acest barbat! Daca as avea numai putin curaj, i-as face morala.”
Si asa de fiecare data cind ea lua un biscuit, lua si el unul. Acest lucru o infuria dar nu dorea sã fie cauza unei scene.
Cind a mai ramas in pachet ultimul biscuit, ea gindea: “ah, acum vreau sa vad ce imi zice cind se vor termina toti!”
Barbatul a luat ultimul biscuit, l-a rupt in douã si i-a dat jumatate .
,,Ah! Asta e culmea!” gindi ea si isi lua lucrurile, cartea si geanta si se indrepta spre iesirea salii de asteptare.
Dupa ce se aseza in scaun, in avion, se simti un pic mai linistita, inchise cartea si deschise geanta pentru a pune acolo jumatatea de biscuit ramasa cind... surpriza, deschizind geanta vede ca pachetul de biscuiti era intreg, neatins, in geanta!
Se rusina de modul in care s-a comportat si abia atunci intelese ca pachetul de biscuiti pe care il mincase nu era al ei, ci al domnului de alaturi.
Domn care impartise cu ea chiar si ultima bucatica, fara a se simti indignat, nervos sau superior... in timp ce ea se comportase urit si isi simtise orgoliul atins.
Si nici macar nu avea posibilitatea sa se explice... sau sa-si ceara scuze...”
MORALA
Cite dati in viata am mincat biscuitii altcuiva fara sa ne dam seama?
Inainte de a ajunge la o concluzie si inainte de a gindi rau despre o persoana, UITA-TE atent la ceea ce ai in jur, de obicei ceea ce vezi nu e si adevarul situatiei !!!
Exista 5 lucruri in viata care NU SE POT RECUPERA :
O piatrã... dupa ce ai aruncat-o!
O vorba... dupa ce ai spus-o!
O sansa... dupa ce ai pierdut-o!
Timpul... dupa ce a trecut!
... si
Iubirea, pentru cel care nu lupta!
O tinara statea si astepta avionul in sala de asteptare a unui aeroport mare.
Pentru cã trebuia sã astepte mult timp si-a cumparat o carte si un pachet de biscuiti.
Ca sa treaca timpul mai usor, s-a asezat in sala de asteptare VIP si a inceput sã citeasca.
Linga ea, pe scaunul alaturat erau biscuitii si pe urmatorul scaun era un domn care citea ziarul.
Cind a inceput pachetul si implicit primul biscuit, domnul de alaturi a luat si el unul. Ea s-a simtit indignata, dar n-a zis nimic si a continuat sa citeasca. In interiorul ei isi spunea: “Uite ce fel de persoana e acest barbat! Daca as avea numai putin curaj, i-as face morala.”
Si asa de fiecare data cind ea lua un biscuit, lua si el unul. Acest lucru o infuria dar nu dorea sã fie cauza unei scene.
Cind a mai ramas in pachet ultimul biscuit, ea gindea: “ah, acum vreau sa vad ce imi zice cind se vor termina toti!”
Barbatul a luat ultimul biscuit, l-a rupt in douã si i-a dat jumatate .
,,Ah! Asta e culmea!” gindi ea si isi lua lucrurile, cartea si geanta si se indrepta spre iesirea salii de asteptare.
Dupa ce se aseza in scaun, in avion, se simti un pic mai linistita, inchise cartea si deschise geanta pentru a pune acolo jumatatea de biscuit ramasa cind... surpriza, deschizind geanta vede ca pachetul de biscuiti era intreg, neatins, in geanta!
Se rusina de modul in care s-a comportat si abia atunci intelese ca pachetul de biscuiti pe care il mincase nu era al ei, ci al domnului de alaturi.
Domn care impartise cu ea chiar si ultima bucatica, fara a se simti indignat, nervos sau superior... in timp ce ea se comportase urit si isi simtise orgoliul atins.
Si nici macar nu avea posibilitatea sa se explice... sau sa-si ceara scuze...”
MORALA
Cite dati in viata am mincat biscuitii altcuiva fara sa ne dam seama?
Inainte de a ajunge la o concluzie si inainte de a gindi rau despre o persoana, UITA-TE atent la ceea ce ai in jur, de obicei ceea ce vezi nu e si adevarul situatiei !!!
Exista 5 lucruri in viata care NU SE POT RECUPERA :
O piatrã... dupa ce ai aruncat-o!
O vorba... dupa ce ai spus-o!
O sansa... dupa ce ai pierdut-o!
Timpul... dupa ce a trecut!
... si
Iubirea, pentru cel care nu lupta!
Cele trei cai
Se spune ca erau trei prieteni care isi doreau sa urce un munte pentru ca in varful lui traia un batran plin de intelepciune pe care isi doreau sa-l cunoasca. La un moment dat au ajuns la o rascruce, si fiecare a continuat sa-si aleaga drumul dupa cum il indemna sufletul.
Primul a ales o carare abrupta, ce urca drept catre varf. Nu-i pasa de pericole, dorea sa ajunga la batranul din varful muntelui cat mai repede.
A doua cale nu era chiar atat de abrupta, dar strabatea un canion ingust si accidentat, strabatut de vanturi puternice.
Al treilea a ales o carare mai lunga, care ocolea muntele serpuind in pante line.
Dupa 7 zile, cel care urcase pe calea cea abrupta a ajuns in varf extenuat, plin de rani sangerande. Plin de nerabdare, s-a asezat sa-si astepte prietenii.
Dupa 7 saptamani, ametit de vanturile puternice care i se impotrivisera, ajunse si al doilea. Se aseza in tacere langa cel dintai, asteptand.
Dupa 7 luni sosi si cel de al treilea, cu fata stralucindu-i de fericire, semn al unei profunde stari de liniste si multumire interioara.
Cei doi erau furiosi pentru ca drumul lor a fost greu si au avut mult de asteptat, in timp ce drumul lui a fost o adevarata placere. Asa ca l-au intrebat pe batranul intelept care a ales cel mai bine.
-Ce ai invatat tu? il intreba pe primul.
-Ca viata este grea si plina de pericole si greutati, ca este plina de suferinta si adeseori ceea ce intalnesc in cale imi poate provoca rani, ca pentru fiecare pas inainte trebuie sa duc o lupta incrancenata care ma sleieste de puteri. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?
-Da, ai ales bine… Si tu, ce ai invatat? il intreba pe al doilea.
-Ca in viata multe lucruri ma pot abate din cale, ca uneori pot sa pierd drumul, ajungand cu totul altundeva decat doresc… dar daca nu imi pierd increderea, reusesc pana la urma. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?
-Da, ai ales bine… Si tu, ce ai invatat? il intreba pe ultimul.
-Ca ma pot bucura de fiecare pas pe care il fac daca aleg sa am Rabdare, ca daca privesc cu Intelegere viata nu este o povara grea, ci un miracol la care sunt primit cu bucurie sa iau parte, ca Iubirea care ma inconjoara din toate partile imi poate lumina sufletul daca ii dau voie sa patrunda acolo. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?
-Da, ai ales bine…
Uimiti de raspunsurile batranului, cei trei prieteni au cazut pe ganduri. Si au inteles, in sfarsit, ca la orice rascruce POT ALEGE… iar viata fiecaruia este rezultatul alegerilor facute de-a lungul ei
„Catelusi de vanzare“.
In vitrina unui magazin de animale, era un afis: „Catelusi de vanzare“.
Un baietel de 10 ani, intra si intreaba care-i pretul unui catelus. Vanzatorul ii raspunde ca pretul este intre 30 si 50$.
Baietelul baga mana in buzunar scoate cateva monezi, numara 2.70 $ si intreaba: „as putea vedea catelusii“.
Vanzatorul zambeste, fluiera, si din magazin iese afara cateaua, si in urma ei 5 catelusi frumosi. Al saselea catelus… ramase in urma si nu se apropia !
Baietelul intreaba: „De ce catelusul asta schioapata?“ Omul ii raspunse ca s-a nascut cu o problema la picior si va schiopata toata viata!
„Asta-i catelusul pe care-l doresc“ a spus baietelul cu bucurie in glas. „Daca asta-i dorinta ta, ti-l dau gratis!“
Copilul s-a suparat si a raspuns: „Nu-l vreau gratis, pretul lui e la fel ca si al celorlalti catei, iti voi da tot ce am la mine acum, si in fiecare luna iti voi plati 50 de centi, pana voi achita pretul lui intreg !“
„Esti sigur ca vrei acest catelus? Doar niciodata nu va putea fugi sau sa se joace si sari ca ceilalti !“
Baietelul s-a aplecat si si-a ridicat putin pantalonul si i-a aratat vanzatorului aparatul de fier ce-i sustinea piciorul stramb. „Nici eu nu pot alerga, de aceea acest catelus are nevoie de cineva care sa-l inteleaga !“
Ochii vanzatorului s-au umplut de lacrimi cand i-a spus copilului: „ma rog si sper ca fiecare catelus sa aiba pe cineva care sa-l iubeasca, asa cum tu il vei iubi pe acest catelus!“
Omul si coconul ...
Intr-o zi intr-un cocon a aparut o mica gaura; un om, care trecea din intamplare prin preajma, s-a oprit mai multe ore pentru a observa fluturele care se forta sa iasa prin aceasta gaura mica.
Dupa multe incercari se parea ca fluturele a abandonat, si gaura ramasese la fel de mica. Parea ca fluturele a facut tot ce putea si nu mai era in stare de nimic altceva.
Atunci omul a decis sa ajute fluturele: a luat un cutit si a deschis coconul. Fluturele a iesit imediat. Insa corpul fluturelui era slab si anemic; aripile sale erau putin dezvoltate si aproape ca nu se miscau.
Omul a continuat sa observe crezand ca dintr-un moment in altul aripile fluturelui se vor deschide si vor putea suporta greutatea fluturelui pentru ca acesta sa sa poata zbura.
Acest lucru nu s-a intamplat! Fluturele si-a trait restul vietii tarandu-se pe pamant cu corpul sau slab si cu aripile chircite.
Nu a putut zbura NICIODATA!
Ceea ce omul, prin gestul sau de bunatate si prin intentia sa de a ajuta, nu a inteles, este ca trecerea prin gaura stramta a coconului era efortul necesar pentru ca fluturele sa trimita lichidul din corpul sau catre aripile sale pentru a putea zbura. Era chinul prin care viata il punea sa treaca pentru a putea creste si pentru a se dezvolta. Uneori, efortul este exact lucrul de care avem nevoie in viata.
Daca ni s-ar permite sa ne traim viata fara a intalni obstacole, am fi limitati.
Nu am putea fi atat de puternici cum suntem.
Nu am putea zbura NICIODATA!
Am cerut putere...
Si Dumnezeu mi-a dat dificultati pentru a ma face puternic.
Am cerut intelepciune...
Si Dumnezeu mi-a dat probleme ca sa le rezolv.
Am cerut prosperitate...
Si Dumnezeu mi-a dat un creier si muschi pentru a munci.
Am cerut sa pot sa zbor...
Si Dumnezeu mi-a dat obstacole de a le depasi.
Am cerut iubire..
Si Dumnezeu mi-a dat oameni pe care sa ii ajut in problemele lor.
Am cerut favoruri...
Si Dumnezeu mi-a dat potential.
Nu am primit nimic din ce am cerut...
Dar am primit tot ce aveam nevoie.
Dupa multe incercari se parea ca fluturele a abandonat, si gaura ramasese la fel de mica. Parea ca fluturele a facut tot ce putea si nu mai era in stare de nimic altceva.
Atunci omul a decis sa ajute fluturele: a luat un cutit si a deschis coconul. Fluturele a iesit imediat. Insa corpul fluturelui era slab si anemic; aripile sale erau putin dezvoltate si aproape ca nu se miscau.
Omul a continuat sa observe crezand ca dintr-un moment in altul aripile fluturelui se vor deschide si vor putea suporta greutatea fluturelui pentru ca acesta sa sa poata zbura.
Acest lucru nu s-a intamplat! Fluturele si-a trait restul vietii tarandu-se pe pamant cu corpul sau slab si cu aripile chircite.
Nu a putut zbura NICIODATA!
Ceea ce omul, prin gestul sau de bunatate si prin intentia sa de a ajuta, nu a inteles, este ca trecerea prin gaura stramta a coconului era efortul necesar pentru ca fluturele sa trimita lichidul din corpul sau catre aripile sale pentru a putea zbura. Era chinul prin care viata il punea sa treaca pentru a putea creste si pentru a se dezvolta. Uneori, efortul este exact lucrul de care avem nevoie in viata.
Daca ni s-ar permite sa ne traim viata fara a intalni obstacole, am fi limitati.
Nu am putea fi atat de puternici cum suntem.
Nu am putea zbura NICIODATA!
Am cerut putere...
Si Dumnezeu mi-a dat dificultati pentru a ma face puternic.
Am cerut intelepciune...
Si Dumnezeu mi-a dat probleme ca sa le rezolv.
Am cerut prosperitate...
Si Dumnezeu mi-a dat un creier si muschi pentru a munci.
Am cerut sa pot sa zbor...
Si Dumnezeu mi-a dat obstacole de a le depasi.
Am cerut iubire..
Si Dumnezeu mi-a dat oameni pe care sa ii ajut in problemele lor.
Am cerut favoruri...
Si Dumnezeu mi-a dat potential.
Nu am primit nimic din ce am cerut...
Dar am primit tot ce aveam nevoie.
Calul batranului
Trăia odată într-un sat un bătrân foarte sărac. El avea însă un cal foarte frumos. Atât de frumos încât lordul din castel vroia să i-l cumpere. Dar bătrânul l-a refuzat spunându-i:
“Pentru mine acest cal nu este un simplu animal. El imi este prieten. Cum aş putea să îmi vând prietenul?”
Dar, într-una din zilele următoare, când bătrânul a mers la grajd, a văzut că i-a dispărut calul.
Toţi sătenii i-au spus “Ţi-am spus noi! Trebuia să îi vinzi calul lordului. Dacă nu ai acceptat el ţi l-a furat! Ce mare ghinion.”
“Ghinion sau noroc, zise bătrânul, cine ştie?”
Toţi au râs de el. După 15 zile însş calul s-a întors. Şi nu era singur, avea în spate o mulţime de cai sălbatici. El a scăpat din grajd, a curtat o tânără iapă şi, când s-a întors, restul cailor s-au luat după el.
“Ce mai noroc!” strigară sătenii.
Bătrânul, împreună cu fiul său, a început să îmblânzească acei cai noi veniţi. Dar, o săptămână mai târziu, fiul bătrânului şi-a rupt piciorul în timp ce încerca să dreseze unul dintre cai.
“Ghinion!” îi ziseră prietenii bătrânului. “Ce ai să te faci acum, fără ajutorul fiului tău? Tu eşti deja în pragul sărăciei!”
“Ghinion, noroc, cine poate şti?” le răspunse bătrânul.
După câteva zile de la tragicul accident, soldaţii lordului trecură prin sat şi îi obligară pe toţi flăcăii să li se alăture. Doar fiul bătrânului a scăpat datorită piciorului său rupt.
“Ce noroc pe tine!” strigară vecinii. “Toţi copiii noştri au fost dusâşi în război, doar tu ai avut şansa să îl păstrezi lângă tine. Fiii noştri ar putea fi ucişi.”
Bătrânul le răspunse: “Ghinion, noroc… cine poate şti?”
“Pentru mine acest cal nu este un simplu animal. El imi este prieten. Cum aş putea să îmi vând prietenul?”
Dar, într-una din zilele următoare, când bătrânul a mers la grajd, a văzut că i-a dispărut calul.
Toţi sătenii i-au spus “Ţi-am spus noi! Trebuia să îi vinzi calul lordului. Dacă nu ai acceptat el ţi l-a furat! Ce mare ghinion.”
“Ghinion sau noroc, zise bătrânul, cine ştie?”
Toţi au râs de el. După 15 zile însş calul s-a întors. Şi nu era singur, avea în spate o mulţime de cai sălbatici. El a scăpat din grajd, a curtat o tânără iapă şi, când s-a întors, restul cailor s-au luat după el.
“Ce mai noroc!” strigară sătenii.
Bătrânul, împreună cu fiul său, a început să îmblânzească acei cai noi veniţi. Dar, o săptămână mai târziu, fiul bătrânului şi-a rupt piciorul în timp ce încerca să dreseze unul dintre cai.
“Ghinion!” îi ziseră prietenii bătrânului. “Ce ai să te faci acum, fără ajutorul fiului tău? Tu eşti deja în pragul sărăciei!”
“Ghinion, noroc, cine poate şti?” le răspunse bătrânul.
După câteva zile de la tragicul accident, soldaţii lordului trecură prin sat şi îi obligară pe toţi flăcăii să li se alăture. Doar fiul bătrânului a scăpat datorită piciorului său rupt.
“Ce noroc pe tine!” strigară vecinii. “Toţi copiii noştri au fost dusâşi în război, doar tu ai avut şansa să îl păstrezi lângă tine. Fiii noştri ar putea fi ucişi.”
Bătrânul le răspunse: “Ghinion, noroc… cine poate şti?”
Stelele de mare
O teribila furtuna se abatu asupra marii. Vantul sufla inghetat, brazdand apa si inaltand-o in valuri uriase care se repezeau spre mal lovindu-l cu putere si producând curenti care pãtrundeau în adânc ca plugurile de otel si smulgeau din loc vietuitoarele marine, crustaceele si molustele, purtându-le la zeci de metri de tarm.
Atunci când furtuna se potoli, la fel de repede precum se si pornise, apa se domoli si se retrase. Acum plaja era o imensa intindere de noroi unde se zvarcoleau in agonie mii si mii de stele marine. Erau atat de multe incat plaja parea ca devenise rozalie.
Acest lucru facu sã vina multa lume pe acea parte a coastei. Sosira acolo si echipe de la diverse televiziuni pentru a filma straniul fenomen.
Stelele marine erau aproape nemiscate.
Trageau sa moara.
In multime, tinut de mana de tatal sau, era si un copil care privea cu ochii plini de tristete micutele stele de mare. Cu totii se uitau si nimeni nu facea nimic. Dintr-odata, copilul lasa mana tatalui sau, isi scoase încaltamintea si fugi pe plaja. Se apleca si culese cu manutele sale trei stelute de mare; apoi, luand-o la fuga, le duse in apa. Dupa aceea, se intoarse inapoi si repeta operatiunea.
De pe parapet, un om striga spre el:
- Dar ce faci, baiete?
- Arunc in apa stelele de mare. Altfel vor muri toate pe plaja, raspunse copilul fara a se opri din fuga.
- Dar pe plaja asta sunt mii si mii de stele de mare: cu siguranta nu ai sa poti sa le salvezi pe toate. Sunt prea multe, mai striga barbatul. Ca sa nu mai spunem ca la fel se intampla pe sute de alte plaje de-a lungul coastei! Nu poti schimba lucrurile!
Copilul zambi, se apleca iar si mai culese o stea de mare si, aruncand-o In apa raspunse:
- Iata ca am schimbat lucrurile pentru aceasta.
Barbatul ramase o clipa mut, apoi se apleca, isi scoase pantofii si sosetele si cobori si el pe plaja. Incepu sã adune stele de mare si sa le arunce in apa. O clipa mai tarziu coborara inca doua fete si astfel erau deja patru persoane care aruncau stele marine in apa. Dupa alte cateva minute erau cincizeci, apoi o suta, doua sute, mii de persoane care aruncau stele de mare in apa. Astfel au fost salvate toate.
O teribila furtuna se abatu asupra marii. Vantul sufla inghetat, brazdand apa si inaltand-o in valuri uriase care se repezeau spre mal lovindu-l cu putere si producând curenti care pãtrundeau în adânc ca plugurile de otel si smulgeau din loc vietuitoarele marine, crustaceele si molustele, purtându-le la zeci de metri de tarm.
Atunci când furtuna se potoli, la fel de repede precum se si pornise, apa se domoli si se retrase. Acum plaja era o imensa intindere de noroi unde se zvarcoleau in agonie mii si mii de stele marine. Erau atat de multe incat plaja parea ca devenise rozalie.
Acest lucru facu sã vina multa lume pe acea parte a coastei. Sosira acolo si echipe de la diverse televiziuni pentru a filma straniul fenomen.
Stelele marine erau aproape nemiscate.
Trageau sa moara.
In multime, tinut de mana de tatal sau, era si un copil care privea cu ochii plini de tristete micutele stele de mare. Cu totii se uitau si nimeni nu facea nimic. Dintr-odata, copilul lasa mana tatalui sau, isi scoase încaltamintea si fugi pe plaja. Se apleca si culese cu manutele sale trei stelute de mare; apoi, luand-o la fuga, le duse in apa. Dupa aceea, se intoarse inapoi si repeta operatiunea.
De pe parapet, un om striga spre el:
- Dar ce faci, baiete?
- Arunc in apa stelele de mare. Altfel vor muri toate pe plaja, raspunse copilul fara a se opri din fuga.
- Dar pe plaja asta sunt mii si mii de stele de mare: cu siguranta nu ai sa poti sa le salvezi pe toate. Sunt prea multe, mai striga barbatul. Ca sa nu mai spunem ca la fel se intampla pe sute de alte plaje de-a lungul coastei! Nu poti schimba lucrurile!
Copilul zambi, se apleca iar si mai culese o stea de mare si, aruncand-o In apa raspunse:
- Iata ca am schimbat lucrurile pentru aceasta.
Barbatul ramase o clipa mut, apoi se apleca, isi scoase pantofii si sosetele si cobori si el pe plaja. Incepu sã adune stele de mare si sa le arunce in apa. O clipa mai tarziu coborara inca doua fete si astfel erau deja patru persoane care aruncau stele marine in apa. Dupa alte cateva minute erau cincizeci, apoi o suta, doua sute, mii de persoane care aruncau stele de mare in apa. Astfel au fost salvate toate.
Pentru ca lumea sa se schimbe cineva trebuie sa aiba indrazneala de a incepe.
Poveste cu un magar
Intr-o buna zi, magarul unui taran cazu intr-o fantana. Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore intregi, in timp ce taranul cauta sa vada ce e de facut. Pana la urma, taranul hotari ca magarul era oricum batran, iar ca fantana, fiind secata, tot trebuia sa fie acoperita odata si-odata. Astfel a ajuns la concluzia ca nu mai merita osteneala de a-l scoate pe magar din adancul fantanei.
Asa ca taranul isi chema vecinii, ca sa-i dea o mana de ajutor. Fiecare dintre ei apuca cate o lopata si incepu sa arunce de zor pamant inauntrul fantanei. Magarul pricepu de indata ce i se pregatea si se puse si mai tare pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, dupa citeva lopeti bune de pamant, magarul se potoli si tacu. Taranul privi in adincul fantanei si ramase uluit de ce vazu.
Cu fiecare lopata de pamant, magarul cel batran facea ceva neasteptat: se scutura de pamant si pasea deasupra lui. In curand, toata lumea fu martora cu surprindere cum magarul, ajuns pana la gura fantanei, sari peste ghizduri si iesi frematind...
MORALA
Viata va arunca poate si peste tine cu pamint si cu tot felul de greutati...
Insa, secretul pentru a iesi din fantana este sa te scuturi de acest pamant si sa-l folosesti pentru a urca un pas mai sus. Fiecare din greutatile noastre este o ocazie pentru un pas inainte. Putem iesi din adancurile cele mai profunde daca nu ne dam batuti. Foloseste pamantul pe care ti-l arunca peste tine ca sa mergi inainte.
Rabdare...
O educatoare isi ajuta unul din copii sa isi puna cizmulitele in picioare. El a cerut ajutor si acum si-a dat seama de ce. Cu tot trasul si impinsul, cizmulitele nu vroiau nicicum sa intre.
Pana cand a reusit sa ii puna si a doua cizmulita, i-au aparut broboane de transpiratie pe frunte. De aceea, aproape ca i-au dat lacrimile cand baietelul a zis: “Doamna, dar sunt puse invers.” Intr-adevar, erau pe picior gresit.
Nu a fost cu nimic mai usor sa ii scoata cizmultele decat sa i le puna, totusi a reusit sa isi pastreze calmul pana cand din nou cizmulitele erau incaltate, de data aceasta asa cum trebuia. Doar atunci a zis baietelul: “Cizmulitele astea nu sunt ale mele.”In loc sa strige la el: “De ce nu mi-ai spus!” si-a muscat buza si inca o data s-a chinuit sa il descalte.
Atunci baietelul a zis: “Sunt cizmulitele fratelui meu. Mama mi-a zis sa le incalt pe astea azi!”Acum ea nu mai stia ce sa faca, sa planga sau sa rada. A reusit totusi sa stranga suficient har pentru a se lupta din nou cu cizmulitele.
Cand in sfarsit l-a incaltat, inainte de a-l trimite afara la joaca, l-a intrebat: “Si acum, unde iti sunt manusile?”
Raspunsul?
“Le-am bagat in cizmulite ca sa nu le pierd..."
A fost odata un vaduv care locuia impreuna cu cele 2 fete ale sale care erau foarte curioase si inteligente. Fetele ii puneau mereu multe intrebari... la unele stia sa le raspunda, la altele nu... Cum isi dorea sa le ofere cea mai buna educatie, intr-o zi si-a trimis fetele in vacanta cu un intelept. Inteleptul stia intotdeauna sa le raspunda la intebarile pe care ele le puneau. La un moment dat una dintre ele a a adus un o vrabiuta pe care planuia sa o foloseasca pentru a insela inteleptul.
-Ce vei face? o intreba sora ei.
-O sa ascund vrabiuta in mainile mele si o sa intreb inteleptul daca e vie sau moarta. Daca va zice ca e moarta, imi voi deschide mainile si o voi lasa sa zboare. Daca va zice ca e vie, o voi strange si o voi strivi. Si astfel orice raspuns va avea, se va insela.
Cele doua fete au mers la intelept care medita si l-au gasit meditand.
- Am aici o vrabiuta ... Spune-mi inteleptule, e vie sau moarta?
Foarte calm, inteleptul surase si le zise:
-Depinde de tine... fiindca e in mainile tale
Inima perfecta
Nu dupa multa vreme, in jurul lui s-a strans o mare multime de oameni si toti ii admirau inima, care era intr- adevar perfecta. Nu vedeai pe inima lui nici un semn, nici o fisura. Da, toti au cazut de acord, ca era cea mai frumoasa inima pe care au vazut-o vreodata.
Tanarul era foarte mandru de inima lui si nu contenea sa se laude singur cu ea. Cand, deodata, de multime s-a apropiat un batranel.
Cu glas linistit, el a rostit ca pentru sine:
- Si totusi, perfectiunea inimii lui nu se compara cu frumusetea inimii mele. Oamenii din multimea stransa in jurul tanarului au inceput sa-si intoarca privirile spre inima batrnelului. Pana si tanarul a fost curios sa vada inima ce indraznea sa se compare cu inima lui. Era o inima puternica, ale carei batai ritmate se auzeau pana departe. Dar era plina de cicatrici, locuri unde bucati din ea fusesera inlocuite cu altele care nu se potriveau chiar intru totul, liniile de unire dintre bucatile straine si inima batranului fiind sinuoase, chiar colturoase pe alocuri. Ba, mai mult, din, loc in loc, lipseau bucati intregi din inima concurenta, rani larg deschise, inca sangerande. "Cum poate spune ca are o inima mai frumoasa", isi sopteau uimiti oamenii.
Tanarul, dupa ce examinase atent inima batranelului, si-a ridicat privirea si i-a spus raznd:
- Cred ca glumesti, mosnege. Priveste la inima mea - este perfecta! Pe cand a ta este toata o rana, numai lacrimi si durere.
- Da, a spus bland batranelul. Inima ta arata perfect, dar nu mi-as schimba niciodata inima cu inima ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea - rup o bucata din inima mea si i-o dau omului de langa mine, care adesea imi da in schimb, o bucata din inima lui, ce se potriveste in locul ramas gol in inima mea. Dar pentru ca bucatile nu sunt masurate la milimetru, raman margini colturoase, pe care eu le pretuiesc nespus de mult, deoarece imi amintesc de dragostea pe care am impartasit-o cu cel de langa mine. Uneori am daruit bucati din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic in schimb, nici macar o bucatica din inima lor. Acestea sunt ranile deschise din inima mea, gaurile negre - a-i iubi pe cei din jurul tau implica intotdeauna un oarecare risc. Si desi aceste rani sangereaza inca si ma dor, ele imi amintesc de dragostea pe care o am pana si pentru acesti oameni; si, cine stie, s-ar putea ca intr-o zi sa se intoarca la mine si sa-mi umple locurile goale cu bucati din inimile lor. Intelegi, acum, dragul meu, care este adevarata frumusete a inimii? - a incheiat cu glas domol si zambet cald batranelul.
Tanarul a ramas tacut deoparte, cu obrazul scaldat in lacrimi. S-a apropiat apoi timid de batranel, a rupt o bucata din inima lui perfecta si i-a ntins-o cu maini tremurande. Batrnul i-a primit bucata pe care a pus-o in inima lui. A rupt, apoi, o bucata din inima brazdata de cicatrice si a completat inima tanarului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru ca marginile erau cam colturoase.
Tanarul si-a privit inima, care nu mai era perfecta, dar care acum era mai frumoasa ca niciodata, fiindca in inima candva perfecta pulsa de-acum dragoste din inima batranelului. Cei doi s-au imbratisat, si-au zambit si au pornit impreuna la drum.
O dupa-amiaza in parc - (sau puterea gesturilor marunte)
A fost odata un baietel care dorea sa-L întâlneasca pe Dumnezeu. Stia ca era o calatorie lunga pâna unde locuia Dumnezeu, asa ca si-a pus în gentuta de gradinita un pachet cu biscuiti si sase cutii cu suc. A plecat la drum.
La numai trei strazi de casa lor, a vazut o batrânica stând pe banca într-un parc. Privea la niste porumbei. Baietelul s-a asezat lânga ea si a deschis gentuta. Era gata sa soarba putin suc, când vazu ca batrâna arata foarte flamânda. I-a oferit un biscuit. Ea l-a acceptat cu multumire si i-a zâmbit. Zâmbetul ei era atât de frumos, asa ca baietelul dori sa-l mai vada; îi darui si o cutie de suc. Din nou ea îi zâmbi atât de frumos. Era încântat.
Au stat acolo întreaga dupa-amiaza, mâncând si zâmbind. Nimeni nu spunea niciun cuvânt.
Când seara se lasa peste oras, baietelul îsi dadu seama ca este obosit si ca trebuie sa plece acasa. Dupa ce facu câtiva pasi, se întoarse si-i dadu batrânei o îmbratisare. Ea îi darui cel mai mare si frumos zâmbet.
Când baietelul deschise usa casei, mama fu surprinsa de bucuria de pe fata copilului ei. L-a întrebat:
- Ce ai facut azi de esti atât de fericit?
- Am prânzit cu Dumnezeu.
Dar înainte ca mama sa poata spune ceva, adauga:
- Stii ceva? Are cel mai minunat zâmbet pe care l-am vazut vreodata!
Între timp, batrâna, radiind de bucurie, ajunse si ea acasa. Fiul ei, uimit de pacea de pe fata ei, o întreba:
- Mama, ce ai facut azi de esti atât de fericita?
- Am mâncat biscuiti în parc cu Dumnezeu.
Dar înainte ca fiul ei sa poata spune ceva, adauga:
- Stii, este mult mai tânar decât mi-am închipuit.
MORALA
Gesturile marunte au o putere miraculoasa asupra celor de langa noi. Faptul ca mergi la magazinul din colt si vanzatoarea se uita urat la tine iti poate strica ziua. La fel de bine insa poti sa mergi la acelasi magazin si atunci cand ceri o paine sau ce vrei tu sa cumperi sa arborezi cel mai frumos zambet si sa-i faci vanzatoarei ziua mai usoara. Nu este usor sa fi vanzator.
Oricum cele de mai sus sunt doar un exemplu. Te invit sa experimentezi puterea zambetului... ori de cate ori ai ocazia.
Doi prieteni
Era in timpul pranzului si strazile erau pline de oameni ... se loveau unii de altii ... se calcau pe picioare, (se schimbau replici moralizatoare, pline de bunavointa si eleganta … specific zonei). Masinile claxonau, franele taxiurilor scartaiau pe la colturi, sirenele urlau, sunetele orasului erau asurzitoare! Deodata, ardeleanul nostru ... (poate era chiar din Sibiu … poate era cioban … cum ni se spune noua provincialilor, mai ales din zona Sibiului), spune:
"Aud un greiere!"
Prietenul sau spune: "Ce? Esti nebun? Cum poti sa auzi un greiere in galagia asta!" "Nu, sunt sigur!" a spus el, "Am auzit un greiere!". "E o nebunie," i-a raspuns prietenul. Insa el asculta cu atentie un moment, si apoi se indreptã, traversand strada, spre un ghiveci de ciment, in care cresteau niste plante. S-a uitat in ele si pe sub crengile lor, a descoperit un mic greiere. Amicul sau a fost pur si simplu uimit. "E incredibil! … Cred ca ai urechi supraomenesti!" "Nu", a spus acesta. "Urechile mele nu sunt cu nimic diferite de ale tale. Depinde ce vrei sa asculti." "Dar nu se poate!" a spus prietenul. "N-as putea auzi un greier, in asa o galagie." "Da, intr-adevar," a venit replica. " Depinde ce este cu adevarat important pentru tine . Hai sa-ti arat!" A bagat mana in buzunar si a scos cateva monede, pe care, in mod discret, le-a scapat pe trotuar. Atunci, in ciuda zgomotului soselei aglomerate, care le surzea urechile, au putut observa pe o raza de 20 de metri distanta, fiecare cap intorcandu-se sa vada daca banii cazuti nu erau ai lor.
"Ai inteles ce vreau sa spun?" "Totul depinde de ce este important pentru tine."
Tanarul era foarte mandru de inima lui si nu contenea sa se laude singur cu ea. Cand, deodata, de multime s-a apropiat un batranel.
Cu glas linistit, el a rostit ca pentru sine:
- Si totusi, perfectiunea inimii lui nu se compara cu frumusetea inimii mele. Oamenii din multimea stransa in jurul tanarului au inceput sa-si intoarca privirile spre inima batrnelului. Pana si tanarul a fost curios sa vada inima ce indraznea sa se compare cu inima lui. Era o inima puternica, ale carei batai ritmate se auzeau pana departe. Dar era plina de cicatrici, locuri unde bucati din ea fusesera inlocuite cu altele care nu se potriveau chiar intru totul, liniile de unire dintre bucatile straine si inima batranului fiind sinuoase, chiar colturoase pe alocuri. Ba, mai mult, din, loc in loc, lipseau bucati intregi din inima concurenta, rani larg deschise, inca sangerande. "Cum poate spune ca are o inima mai frumoasa", isi sopteau uimiti oamenii.
Tanarul, dupa ce examinase atent inima batranelului, si-a ridicat privirea si i-a spus raznd:
- Cred ca glumesti, mosnege. Priveste la inima mea - este perfecta! Pe cand a ta este toata o rana, numai lacrimi si durere.
- Da, a spus bland batranelul. Inima ta arata perfect, dar nu mi-as schimba niciodata inima cu inima ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea - rup o bucata din inima mea si i-o dau omului de langa mine, care adesea imi da in schimb, o bucata din inima lui, ce se potriveste in locul ramas gol in inima mea. Dar pentru ca bucatile nu sunt masurate la milimetru, raman margini colturoase, pe care eu le pretuiesc nespus de mult, deoarece imi amintesc de dragostea pe care am impartasit-o cu cel de langa mine. Uneori am daruit bucati din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic in schimb, nici macar o bucatica din inima lor. Acestea sunt ranile deschise din inima mea, gaurile negre - a-i iubi pe cei din jurul tau implica intotdeauna un oarecare risc. Si desi aceste rani sangereaza inca si ma dor, ele imi amintesc de dragostea pe care o am pana si pentru acesti oameni; si, cine stie, s-ar putea ca intr-o zi sa se intoarca la mine si sa-mi umple locurile goale cu bucati din inimile lor. Intelegi, acum, dragul meu, care este adevarata frumusete a inimii? - a incheiat cu glas domol si zambet cald batranelul.
Tanarul a ramas tacut deoparte, cu obrazul scaldat in lacrimi. S-a apropiat apoi timid de batranel, a rupt o bucata din inima lui perfecta si i-a ntins-o cu maini tremurande. Batrnul i-a primit bucata pe care a pus-o in inima lui. A rupt, apoi, o bucata din inima brazdata de cicatrice si a completat inima tanarului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru ca marginile erau cam colturoase.
Tanarul si-a privit inima, care nu mai era perfecta, dar care acum era mai frumoasa ca niciodata, fiindca in inima candva perfecta pulsa de-acum dragoste din inima batranelului. Cei doi s-au imbratisat, si-au zambit si au pornit impreuna la drum.
O dupa-amiaza in parc - (sau puterea gesturilor marunte)
A fost odata un baietel care dorea sa-L întâlneasca pe Dumnezeu. Stia ca era o calatorie lunga pâna unde locuia Dumnezeu, asa ca si-a pus în gentuta de gradinita un pachet cu biscuiti si sase cutii cu suc. A plecat la drum.
La numai trei strazi de casa lor, a vazut o batrânica stând pe banca într-un parc. Privea la niste porumbei. Baietelul s-a asezat lânga ea si a deschis gentuta. Era gata sa soarba putin suc, când vazu ca batrâna arata foarte flamânda. I-a oferit un biscuit. Ea l-a acceptat cu multumire si i-a zâmbit. Zâmbetul ei era atât de frumos, asa ca baietelul dori sa-l mai vada; îi darui si o cutie de suc. Din nou ea îi zâmbi atât de frumos. Era încântat.
Au stat acolo întreaga dupa-amiaza, mâncând si zâmbind. Nimeni nu spunea niciun cuvânt.
Când seara se lasa peste oras, baietelul îsi dadu seama ca este obosit si ca trebuie sa plece acasa. Dupa ce facu câtiva pasi, se întoarse si-i dadu batrânei o îmbratisare. Ea îi darui cel mai mare si frumos zâmbet.
Când baietelul deschise usa casei, mama fu surprinsa de bucuria de pe fata copilului ei. L-a întrebat:
- Ce ai facut azi de esti atât de fericit?
- Am prânzit cu Dumnezeu.
Dar înainte ca mama sa poata spune ceva, adauga:
- Stii ceva? Are cel mai minunat zâmbet pe care l-am vazut vreodata!
Între timp, batrâna, radiind de bucurie, ajunse si ea acasa. Fiul ei, uimit de pacea de pe fata ei, o întreba:
- Mama, ce ai facut azi de esti atât de fericita?
- Am mâncat biscuiti în parc cu Dumnezeu.
Dar înainte ca fiul ei sa poata spune ceva, adauga:
- Stii, este mult mai tânar decât mi-am închipuit.
MORALA
Gesturile marunte au o putere miraculoasa asupra celor de langa noi. Faptul ca mergi la magazinul din colt si vanzatoarea se uita urat la tine iti poate strica ziua. La fel de bine insa poti sa mergi la acelasi magazin si atunci cand ceri o paine sau ce vrei tu sa cumperi sa arborezi cel mai frumos zambet si sa-i faci vanzatoarei ziua mai usoara. Nu este usor sa fi vanzator.
Oricum cele de mai sus sunt doar un exemplu. Te invit sa experimentezi puterea zambetului... ori de cate ori ai ocazia.
Doi prieteni
Era in timpul pranzului si strazile erau pline de oameni ... se loveau unii de altii ... se calcau pe picioare, (se schimbau replici moralizatoare, pline de bunavointa si eleganta … specific zonei). Masinile claxonau, franele taxiurilor scartaiau pe la colturi, sirenele urlau, sunetele orasului erau asurzitoare! Deodata, ardeleanul nostru ... (poate era chiar din Sibiu … poate era cioban … cum ni se spune noua provincialilor, mai ales din zona Sibiului), spune:
"Aud un greiere!"
Prietenul sau spune: "Ce? Esti nebun? Cum poti sa auzi un greiere in galagia asta!" "Nu, sunt sigur!" a spus el, "Am auzit un greiere!". "E o nebunie," i-a raspuns prietenul. Insa el asculta cu atentie un moment, si apoi se indreptã, traversand strada, spre un ghiveci de ciment, in care cresteau niste plante. S-a uitat in ele si pe sub crengile lor, a descoperit un mic greiere. Amicul sau a fost pur si simplu uimit. "E incredibil! … Cred ca ai urechi supraomenesti!" "Nu", a spus acesta. "Urechile mele nu sunt cu nimic diferite de ale tale. Depinde ce vrei sa asculti." "Dar nu se poate!" a spus prietenul. "N-as putea auzi un greier, in asa o galagie." "Da, intr-adevar," a venit replica. " Depinde ce este cu adevarat important pentru tine . Hai sa-ti arat!" A bagat mana in buzunar si a scos cateva monede, pe care, in mod discret, le-a scapat pe trotuar. Atunci, in ciuda zgomotului soselei aglomerate, care le surzea urechile, au putut observa pe o raza de 20 de metri distanta, fiecare cap intorcandu-se sa vada daca banii cazuti nu erau ai lor.
"Ai inteles ce vreau sa spun?" "Totul depinde de ce este important pentru tine."
